…a cerceta icoana in conţinut înseamnă a cerceta istoria crestinismului,
cu etapele care aduc in discuţie relaţia materie-spirit. Astfel, pe
baza întrupării lui Hristos s-a fundamentat motivaţia icoanei, simbol şi
mesaj al energiei divine.
Prin arta sacră iconograful mărturiseşte adevărul ca pe o realitate
supremă, icoana exprimând mesajul tainic al celor de dincolo şi evocând
unirea escatologică a pământescului cu cerescul.
Ea aminteşte omului că el este chipul lui Dumnezeu, fiinţă cerească prin
vocaţia sa originară. Icoana tratează spaţiul şi timpul cu o deplină
libertate, dispune de toate elementele acestei lumi devansând toată
imaginaţia lumii moderne.
Astfel, iconograful lucrează cu spaţiul ceresc fara a ţine seama de a treia dimensiune şi fara a folosi vreodată clarobscurul.
Iconografia este vedere şi cunoaştere a lui Dumnezeu. Fundamentată pe
întruparea Cuvântului, această teologie bogat exprimată prin forme şi
culori întâlneşte celelalte forme teologice. Adevăratul iconograf este
teolog prin imagine, iar iconografia este un limbaj care implică
credinţă.
Evagrie Ponticul afirmă: „Dacă te rogi eşti teolog, şi dacă eşti teolog
te rogi." In mod cert, o ucenicie autentică cere o muncă susţinută de-a
lungul mai multor ani.
Practica acestei picturi cere talent şi viaţă duhovnicească deopotrivă, trăită în sânul Bisericii. „Cuvine-se
să fie zugravul smerit, blând, evlavios, nu flecar, zâmbăreţ sau
arţăgos, nu zavistnic, nu beţiv, nu furăcios, nu ucigaş, mai vârtos să
ţină curăţia sufletului şi a trupului, în toate să se păzeasca”…
…………………………
Cartea de faţă se adresează atât începătorilor cât şi celor ce au deja
cunoştinţe tehnice în materie, pentru cei ce vor să aibă la îndemână un
ghid practic de iconografie.
Autorul tratează într-o manieră clară, susţinut de imagini explicative,
atât teme fundamentale de teologie a icoanei cât şi teme cu caracter
tehnic, traversând succesiv toate etapele de lucru pentru obţinerea unei
icoane pictate manual.
În mod practic, vă veţi iniţia în tainele iconografiei şi vă veţi
familiariza cu limbajul specific artei sacre. În altă ordine de idei,
tematica vă va deschide porţile unei lumi tainice, o lume în care
culorile şi formele capătă sens spiritualizat.
Fie ca toţi cititorii să se bucure de acest volum şi să se folosească de
el, înmulţind talantul încredinţat cu pace şi cu multă râvnă, să
înţeleagă profunzimea spirituală a acestei arte! (Monica Vasiloaia,
pictor iconograf)